Un asistat social a sunat la 112 și a cerut să i se DESZĂPEZEASCĂ aleea, pentru a merge cu mașina la magazin

Publicat: 16/01/2019, 09:39

Un bărbat din localitatea vasluiană REDIU – care ar fi asistat social – și soția lui au sunat, zilele trecute, la serviciul de urgențe 112, cerând să vină autoritățile să le dea zăpada din fața curții, pentru a ajunge la magazin.

Bărbatul dorea să meargă cu MAȘINA la magazin să ia pâine, dar pentru că aleea din fața casei era plină de zăpadă, a sunat la 112, scrie vremeanoua.ro.

L-a rugat timp de trei minute pe operatorul de la „urgențe” să-i trimită echipaj, dar acesta a refuzat să dea curs cererii și i-a recomandat omului, care ar fi și asistat social, să dea singur cu lopata.

„Apelul a fost dat la ora 8 dimineața de către o persoană din Rediu care solicita să-i fie luată zăpada din fața casei”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Vaslui. Așa cum era de așteptat, autoritățile nu au dat curs solicitării și l-au invitat să pună mâna pe lopată.

Se pare că persoana, asistată social, locuiește într-una din casele sociale ale Primăriei Municipiului Vaslui din suburbia Rediu.

Există și excepții: Comuna din România fără asistați social. Toți muncesc, nimeni nu întinde mâna

În comuna Ezeriș, din județul Caraș-Severin, niciunul din cei peste 1.300 de locuitori nu primește ajutor social. Toată lumea muncește, după ce primarul le-a spus că nu va da bani celor care stau „la întins mâna”, transmitea corespondentul MEDIAFAX într-un material din aprilie 2018.

Ioan Rusu este primar al comunei Ezeriș, din județul Caraș-Severin, din anul 2000. Atunci primeau ajutor social în jur de 120 de persoane, deși mulți aveau gospodării cu animale ori tractor în curte.

„Erau și asistați sociali care aveau și 70, 80, 100 de oi, tractor în curte și mașină și primeau ajutoare de la statul român, de la noi, practic, că cei care muncesc produc și din ce produc plătesc și asistații sociali. I-am pus să facă un șanț de 100 de metri și s-au îmbătat ca porcii, asta prin 2004 a fost”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Rusu.

Primarul comunei Ezeriș a afirmat că a reușit să scadă numărul asistaților sociali cu 75% în primul mandat, după ce nu le-a mai acordat indemnizații decât celor care chiar îndeplineau condițiile legii.

„Undeva după anul 2008 am avut șapte, opt asistați sociali, iar numărul lor a tot scăzut până am ajuns la unul și la niciunul. Ultimul asistat social pe care l-am avut a fost o băbuță, de peste 80 de ani, care a decedat anul trecut. Ea a fost singurul asistat social din comună, în ultimii cinci ani. Este posibil să nu ai asistați sociali, pentru că la noi în comună toată lumea muncește, nu stă la întins mâna. Nu le-am dat ajutoare sociale când au vrut și s-au dus ei singuri la muncă. Dacă nu primești pomană, trebuie să te duci să muncești, că altfel nu merge. Ajutoarele sociale sunt obligatorii în condițiile legii, dar unii primari mai trec și pe lângă lege și le dau ajutoare. La mine dacă nu s-au încadrat în parametrii legislativi, nu le-am dat, la muncă. Nu am făcut compromisuri, că puteam să fac: îi deschid o poziție separată la Registrul Agricol unui om, unde el nu are nimic, nevasta și copiii și restul rămân pe partea cealaltă, la bunica și bunicul sau mămica și tăticul, și atunci ceilalți nu au nimic și, cum spune legea, primesc ajutoare sociale. Asta este o posibilitate de a eluda legea, dar sunt și mai multe”, a explicat Ioan Rusu.

Primarul comunei Ezeriș a mai precizat că, în timp, i-a convins pe localnici că nu e o soluție să primească ajutor social, pentru că sunt locuri de muncă și chiar i-a ajutat pe o parte dintre ei să se angajeze în firme private din orașele vecine.

„Nu e corect să aștepte ajutorul social, pentru că locuri de muncă au fost și sunt în zonă. Și prin comună mai este nevoie de zilieri, că sunt muncile agricole. Pe care am putut, am ajutat, am încercat să le găsesc un loc de muncă, am discutat cu patroni, la firme private să meargă la muncă. Au fost discuții și conflicte de-a lungul anilor, unii au înțeles cu vorbă bună, alții cu legea în față, alții au înțeles că nu se fac compromisuri. S-a înțeles că nu se poate, banii respectivi vin din taxele lor, din impozitele lor, din banii statului, din care trebuie să facem drumuri, străzi, apă, canal, trotuare, cămine, școli, alte investiții de care beneficiară toată lumea, nu să dăm banii pe ajutoare sociale„, a mai declarat primarul comunei Ezeriș.

Ioan Rusu a mai spus că unii primari se folosesc de asistații sociali pentru a obține mai multe voturi la alegeri, însă el preferă să nu facă un astfel de compromis, iar gestul său a fost apreciat de comunitate.

„Se duceau destul de mulți bani pe ajutoare sociale și la o comună cum suntem noi, din categoria celor mai sărace, cu o populație de 1.300 de locuitori, nu prea ne permiteam, adică ne doream să avem investiții, să schimbăm nivelul de trai. Ajutor social pot lua toți aceia care au o casă și nu au peste 2.000 mp de teren, nu au bunuri și anumite beneficii. Dar aceste lucruri se pot eluda pentru că legea nu este clară, este lăsat loc de interpretare. Dacă un primar are 100 de asistați sociali la nivel de comună, multiplicat cu trei persoane într-o familie, de exemplu, sunt 300 de voturi și atunci el stă primar acolo cât vrea mușchiul lui. În cazul meu, la fiecare alegere numărul de voturi a crescut. La ultimele alegeri am avut 83% din voturi. Mie nu mi-au scăzut voturile pentru că le-am explicat celor din jurul meu că nu este corect să ne batem joc, că ne batem joc de bani și de noi, nu de altcineva. Oamenii au înțeles în timp și au văzut că este bine”, a conchis Ioan Rusu.

Comuna Ezeriș, din județul Caraș-Severin, are peste 1.300 de locuitori și este formată din satele Ezeriș și Soceni.

foto: captură youtube.com

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×